Pierdere în greutate neexplicată și convulsii


Perioada postcritică urmează, de obicei, după cele mai multe convulsii; durata perioadei postcritice este, în general, proporțională cu durata activității convulsivante. Epilepsia se prezintă ca o stare de susceptibilitate la convulsii recurente. Incidența cea mai crescută este întâlnită la copiii sub vârsta de 3 ani, urmată apoi de o scădere a frecvenței la copilul mare Vining, Studiile epidemiologice evidențiază că aproximativ Bolnavii cu convulsii şi cei epileptici ridică şi în prezent probleme de reabilitare, de reîncadrare în familie, societate, comparativ cu bolnavii cu alte infirmităţi corporale.

Pierdere in greutate si mentinere cu Florance - LIVE ON FACEBOOK 🙏🙏🙏

Dacă în Evul Mediu aceşti bolnavi erau total marginalizaţi social, fiind consideraţi "demonizaţi", în prezent acesta este încă frustrat la alegerea profesiei, la alegerea şi primirea funcţiilor, la încadrare, etc, faţă de persoanele sănătoase ideal slim catena pret cu aceeaşi pregătire.

În aceeaşi măsură îi sunt limitate posibilităţile de participare la activităţi culturale, sportive, artistice, jocuri distractive, etc. Toate acestea, ca şi tendinţa de izolare cauzată de anxietate, de teama de a nu face criză, fac din pacient un om retras, singuratic, care se simte excomunicat din multe satisfacţii şi bucurii ale vieţii.

După unii autori numeroasele influenţe stresante şi de frustrare pe care le întâmpină bolnavul cu crize convulsive se exercită asupra lui mult mai sever şi mai nefavorabil, în formarea unei personalităţii şi a unui comportament vicios, decât boala însăşi. Această situaţie poate şi trebuie să fie combătută eficient prin educaţia sanitară, care se adresează în aceeaşi măsură bolnavului cât şi anturajului acestuia.

Instruirea adecvată a anturajului ar face mai eficientă supravegherea bolnavului privind respectarea dietei şi a regimului de viaţă prescris şi ar duce, nu în ultimul rând, la înlăturarea sentimentului de marginalizare resimţit de bolnav şi în consecinţă, la creşterea calităţii vieţii bolnavului.

Prin intermediul sistemului nervos are loc integrarea tuturor organelor şi sistemelor de organe într-un tot unitar.

Sistemul nervos topografic se împarte în sistem nervos central şi periferic. Sistemul nervos central include encefalul şi măduva spinării. Sistemul nervos periferic cuprinde 12 perechi de nervi cranieni, 31 perechi de nervi spinali cu ramurile şi plexurile nervoase, ganglionii nervoşi formaţi de corpurile pierdere în greutate neexplicată și convulsii, terminaţiile nervoase. Sistemul nervos periferic conectează sistemul nervos central cu organele şi ţesuturile corpului.

De aceea, sistemul nervos periferic este răspunzător de trimiterea semnalelor aferente şi eferente către şi dinspre sistemul nervos central. Semnalele, ce vin la sistemul nervos central, sunt numite aferente, iar cele ce pornesc de la sistemul nervos central către periferie — eferente.

Magneziu seric

Din punct de vedere funcţional, sistemul nervos se diferenţiază în două porţiuni: sistemul nervos somatic şi sistemul nervos vegetativ sau autonom. Sistemul nervos somatic realizează, în special, inervaţia pielii, muşchilor scheletici, ligamentelor, articulaţiilor, oaselor. Prin intermediul organelor de simţ şi a receptorilor distribuiţi în piele, organismal exercită funcţiile de legătură cu mediul ambiant. Sistemul nervos vegetativ inervează viscerele, glandele, musculatura netedă a viscerelor, a pielii, a vaselor sangvine şi celor limfatice, a cordului.

Acest sistem contribuie la reglamentarea proceselor metabolice în ţesuturi şi organe.

pierdere în greutate neexplicată și convulsii

La fiecare din aceste părţi distingem formaţiunile central şi periferice. Pierdere în greutate neexplicată și convulsii structura sistemului nervos deosebim două componente: ţesutul nervos şi stroma conjunctivo-vasculară. Ca unitate morfofuncţională de bază a sistemului nervos sunt considerate celulele nervoase specializate pe care Waldeyer le-a numit neuroni. Neuronii sunt elemente înalt diferenţiate morfologic.

În pierdere în greutate neexplicată și convulsii unui neuron distingem corpul celular şi una sau mai multe prelungiri. Acestea pot fi de două tipuri: dendritele, prelungiri arborescente celulipete majoritatea neuronilor au mai multe dendriteprin care neuronul primeşte impulsuri nervoase, şi axonul, care funcţional este celulifug, prelungire unică a neuronului ce transportă impulsurile nervoase de la corpul neuronului către alte structuri. Axonul poate atinge lungimi de 1 m şi grosimi de 1 — 1,5 μ; se termină prin butoni terminali ce se pun în contact cu alt neuron, formând sinapsă interneuronală, sau cu muşchiul striat prin placa motorie.

Dendritele şi axonii constituie căi de conducere nervoasă fie în nevrax de la măduva spinării până la cortex şi inversfie constituie nervi extranevraxiali.

Ca formă şi dimensiuni, neuronii sunt foarte diferiţi: de la neuroni mici de 5 — 7 μ stratul granular din cerebelpână la neuroni giganţi — μ celulele piramidale Betz din cortexul cerebral şi celulele coarnelor anterioare ale măduvei spinării. Forma neuronilor este variabilă: stelată, sferică sau ovală, piramidală şi fusiformă. În funcţie de numărul prelungirilor, neuronii pot fi: unipolari, pseudounipolari, bipolari, multipolari.

pierdere în greutate neexplicată și convulsii

După funcţie neuronii pot fi: somatosenzitivi şi viscerosenzitivi; somatomotori şi visceromotori; intercalari de asociaţie. După tipul de mediator chimic elaborat, neuronii se împart în: colinergici; catecolaminergici depaminergici şi noradrenergici şi serotoninergici. Neuronul are două proprietăţi fundamentale: excitabilitatea şi conductabilitatea. Excitabilitatea reprezintă proprietatea neuronului de a răspunde la un stimul printr-un potenţial de acţiune.

Conductibilitatea este proprietatea neuronului de a propaga excitaţia în lungul prelungirilor sale. Neuronii realizează o reţea vastă, fiind legaţi între ei prin sinapse. Sinapsele sunt formaţiuni structurale specializate care realizează contactul atât între neuroni, cât şi între neuroni şi celulele efectoare.

Simptome frecvente

Neuronii formează elementele anatomice şi funcţionale ale sistemului nervos. Ei întră în componenţa sistemului nervos central şi a celui periferic. În sistemul nervos central, prin aglomerarea fibrelor mielinice, se formează substanţa albă, iar prin aglomerarea corpurilor neuronilor substanţa cenuşie. În sistemul nervos periferic, corpurile neuronilor formează ganglionii nervoşi, care sunt dispuşi pe traiectul nervilor, iar fibrele formează — nervii.

În diferitele segmente ale sistemului nervos central corpurile neuronilor se grupează şi formează centri sau nuclei nervoşi. În sistemul nervos central fibrele nervoase formează fascicule sau tracturi care constituie un segment, o verigă intermediară a unei căi nervoase ascendente sau descendente. În sistemul nervos periferic, ramificaţiile nervilor se unesc între ele, formând plexuri nervoase. În majoritatea cazurilor, ultimul neuron al lanţului trimite axonul spre o anumită zonă a scoarţei cerebrale la nivelul căreia se realizează o anumită senzaţie conştientă.

Lanţurile de neuroni care conduc influxul nervos prin substanţa albă a encefalului spre trunchiul cerebral sau spre măduva spinării, realizând aici sinapse cu neuronii nucleilor motori ai nervilor cranieni sau cu neuronii motori ai măduvei spinării, neuroni a căror axoni transmit prin nervii cranieni sau spinali influxul spre efector muşchi striaţi, netezi sau glandeconstituie căile de conducere motorii sau descendente.

Al doilea component de tip celular al pierdere în greutate neexplicată și convulsii nervos central sunt celulele neurogliale sau gliale, de formă şi dimensiuni diferite, iar prelungirile variabile ca număr. Celulele tecii Schwann reprezintă neuroglia sistemului nervos periferic şi au rol în formarea tecii de mielină, fiind implicate în acest proces atât din punct de vedere mecanic, cât şi biochimic.

Neurogliile sunt celule care se divid intens sunt singurele celule ale sistemului nervos care dau naştere tumorilor din sistemul nervos central. Aceste celule au rol de suport pentru neuroni, de protecţie, trofic, se implică în fenomenele de cicatrizare ale ţesutului nervos în caz de lezare a unei regiuni din sistemul nervos central formează o reţea ce înlocuieşte ţesutul nervosfagocitar, participă la sinteza tecii de mielină şi la sinteza de ARN şi a altor substanţe pe care le cedează neuronului.

Mecanismul fundamental de funcţionare a sistemului nervos este actul reflex sau reflexul. Reflexul reprezintă reacţia de răspuns a centrilor nervoşi la stimularea unei zone receptoare. Neuronii ganglionilor sistemului nervos periferic şi ai substanţei cenuşii a sistemului pierdere în greutate neexplicată și convulsii central contactează între ei prin sinapse formând lanţuri neuronale, numite arcuri reflexe, care determină conducerea influxului nervos într-un sens bine definit.

Un arc reflex reprezintă un lanţ neuronal interpus între receptor şi efector, care trece printr-un centru nervos. Baza anatomică a actului reflex este arcul reflex alcătuit din cinci componente anatomice: receptorul, calea aferentă, centrii nervoşi, calea eferentă şi efectorul. La nivelul receptorilor are loc transformarea energiei excitantului în influx nervos. Calea aferentă este reprezentată de neuronul senzitiv al ganglionului spinal sau al ganglionului nervului cranian, dendritele cărora se îndreaptă spre periferie terminându-se cu receptorul, iar axonul pătrunde în sistemul nervos central, unde va contacta cu un neuron senzitiv din coarnele posterioare ale măduvei spinării sau chiar direct pe un neuron motor.

Complexitatea şi întinderea unui centru depind de complexitatea actului reflex pe care îl efectuează. Sistemul nervos central are trei nivele majore cu atribute funcţionale specifice: nivelul măduvei spinării medularnivelul subcortical şi nivelul cortical.

Ne pare rău, dar fișierul solicitat nu este momentan disponibil pe site.

Nivelul medular. Măduva spinării deseori este considerată doar ca o cale de conducere a semnalelor de la periferie către encefal sau invers, de la encefal către organe şi sisteme de organe. Nivelul subcortical. Majoritatea activităţilor subconştiente sunt controlate de formaţiunile subcorticale: trunchiul cerebral, hipotalamusul, talamusul, cerebelul şi nucleii bazali.

Mai poti gasi informatii si aici

Nivelul cortical. Cortexul nu funcţionează niciodată singur, ci numai împreună cu centrii nervoşi inferiori. În absenţa cortexului, funcţiile centrilor subcorticali sunt adesea imprecise.

Calea eferentă este constituită din axonii neuronilor motori somatici şi vegetativi prin care se transmite comanda către organul efector. Efectorii - Principalii efectori sunt muşchii striaţi, muşchii netezi şi glandele. Nervul este format din fascicule de fibre nervoase ce constituie calea de conducere a influxului nervos. Fibrele nervoase ale unui nerv sunt reprezentate prin fibre aferente pierdere în greutate neexplicată și convulsii fibre eferente.

Fibrele aferente conduc influxul nervos de la periferie spre centru şi pot fi somatice sau vegetative, numindu-se fibre somatosenzitive şi fibre viscerosenzitive. Fibrele eferente conduc influxul nervos de la centru la periferie şi pot fi somatice sau vegetative, numindu-se fibre somatomotorii şi fibre visceromotorii.

Cele somatice sunt mai groase, mielinice şi predomină în sistemul nervos somatic, iar cele vegetative sunt subţiri, amielinice şi predomină în sistemul nervos vegetativ. Nu există nervi numai motori sau numai senzitivi. În ultimele decenii s-au evidenţiat noi componente anatomice şi mecanisme funcţionale care participă la controlul modului în care se execută comanda.

S-a descoperit existenţa unor circuite nervoase eferente care leagă centrii de organele receptoare. Prin intermediul acestora centrii nervoşi pot regla pragul de excitabilitate al receptorilor şi, implicit, intensitatea stimulilor aferenţi.

pierdere în greutate neexplicată și convulsii

Un asemenea control asupra efectorilor musculari este exercitat de către centrii motori extrapiramidali şi cerebelici. În lipsa acestor mecanisme de aferentaţie inversă adaptarea organismului la mediul ambiant este imposibilă. DEFINIŢIE Din punct de vedere fiziologic, o convulsie este o descărcare electrică anormală, bruscă şi excesivă a neuronilor substanţa cenuşiecare progresează descendent prin căile nervoase substanţa albă şi afectează organele maya ali pierde în greutate mod care poate fi apreciat clinic.

Stratul bilipidic permite ca compoziţia mediului intern şi extern să fie foarte diferită. După aceasta urmează faza de depolarizare. Membrana devine foarte permeabilă pentru ionii de sodium, acceptând pătrunderea în interiorul axonului a unui număr mare din aceşti ioni. Aceasta reprezintă depolarizarea. Canalele de sodiu sunt deschise printr-un mecanism de feedback pozitiv. Dacă intervine vreun factor oarecare, ce determină o creştere a potenţialului de membrană de la - 90mV spre 0, atunci, la un anumit voltaj al membranei, încep să se deschidă canalele de sodiu dependente de voltaj.

Ca urmare, începe un influx rapid de ioni de sodiu care va determina o nouă creştere a potenţialului de membrană, ce va deschide şi mai multe canale de sodiu, urmată de o creştere a influxului acestor ioni, şi aşa mai departe. Acest proces continuă până ce sunt activate toate canalele de sodiu.

Articole si produse

Apoi după câteva fracţiuni de milisecundă, creşterea în continuare a potenţialului de membrană declanşează mecansimul de inactivare a canalelor de sodiu, precum şi mecanismul deschiderii canalelor de potasiu, care vor determina sfârşitul rapid al potenţialului de acţiune.

După închiderea canalelor de sodiu, canalele de potasiu se deschid mai mult ca în mod normal. Se produce o difuziune rapidă la exterior a ionilor de potasiu care va restabili potenţialul membranar negativ de repaus. Acesta reprezintă procesul de repolarizare. Sinapsele sunt structuri de contact funcţional între neuroni sau între neuroni şi efectori, specializate în transmiterea informaţiei.

Transmiterea sinaptică a informaţiilor se face pe două căi distincte: chimică şi electrică cu predominanţa celei chimice. Butonul presinaptic conţine un număr însemnat de mitocondrii, enzime şi vezicule sinaptice. Veziculele sinaptice conţin mici cantităţi de mediatori chimici. Existenţa numeroaselor mitocondrii în butonul presinaptic este legată de necesităţile energetice pentru sinteza şi eliberarea de mediatori chimici. Fanta sinaptică este spaţiul delimitat între membranele pre- şi postsinaptică.

Membrana postsinaptică conţine ancorate molecule receptoare care se cuplează specific cu mediatorul chimic. Moleculele receptoare alcătuiesc canale care sunt în mod normal închise în perioadele dintre transmiterile sinaptice. Ca răspuns la cuplarea cu mediatorii chimici, canalele transmembranare se deschid permiţând ionilor de sodiu, potasiu şi calciu să le traverseze.

  1. Pierderea în greutate ativan
  2. Calaméo - Convulsii
  3. Vânătaie și sângerare în exces Durere abdominală Dureri de cap și alte simptome neurologice Pierdere în greutate neintenționată Deoarece multe dintre aceste simptome sunt vagi și nespecifice, oamenii tind să le explice, spunând că simt că prind o răceală sau s-au simțit aterizați în ultima vreme.

Creşterea sau scăderea valorii potenţialului de membrană postsinaptic depinde de natura neurotransmiţătorului chimic din veziculele presinaptice şi de natura receptorului din membrana postsinaptică. Acest potenţial este denumit excitator, deoarece fiecare astfel de transmitere sinaptică măreşte şansele apariţiei potenţialului de acţiune. Această hipopolarizare a membranei postsinaptice rezultă din interacţiunea neurotransmiţătorului cu receptorul din membrana postsinaptică.

Deoarece, mediatorul chimic presinaptic este descompus în scurt timp, potenţialul postsinaptic dispare, durata lui fiind de numai câteva milisecunde. Deşi potenţialul postsinaptic se propagă pe suprafaţa membranei, amplitudinea sa scade până la dispariţie pe măsura depărtării de punctul în care a fost generat.

Această hiperpolarizare a membranei postsinaptice este numită potenţial postsinaptic inhibitor PPSI deoarece scade posibilitatea apariţiei unui potenţial de acţiune.